Yo2bzv | home
Ce dispare...YO4BKM
Dr OM,
Citind ultimul numar din revista Dv., mai ales articolul cu si despre Iosif Remete, am croit dintr-o suflare materialul atasat la acest mesaj. Sper sa functioneze posta electronica, da-mi te rog un short OK!
GL and MNY 73's de Tavi, YO4BKM.
CE DISPARE SI CE NU TREBUIE SA DISPARA DIN SPORTURILE TEHNICE DE AMATORI?
As fi tentat sa incep parafrazand un vechi povestitor: “Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la vremurile cand radioamatorismul era facut de radioamatori...”, dar poate ca as gresi. La varste inaintate apare nostalgia tineretii iremediabil trecute, nimeni nu scapa de asa ceva, dar nu trebuie sa impingem acest sentiment pana la dramatism. Este in legea firii si a vietii ca totul sa se schimbe, ca schimbarea sa fie dorita, facuta si traita indeosebi de generatiile tinere care sigur vor trai si ele la batranete aceleasi nostalgii ale trecutei tinereti. Radiocomunicatiile reprezinta o activitate relativ tanara in lunga istorie a omenirii, schimbari fundamentale succedandu-se la intervale mai scurte de o generatie. In zilele noastre progresul tehnic si tehnologic pune la dispozitia amatorilor resurse tehnice la preturi de multe ori destul de accesibile, inlocuind manopera migaloasa din trecutele vremuri (manufacturarea circuitelor conventionale sau imprimate, reglajele anevoioase si empirice, delicatele constructii mecanice). Dar, oricat de perfecta ar fi tehnica, ea nu poate inlocui acele calitati ale omului cladite pe pasiune, perseverenta, dar mai ales pe o mare dorinta de a te lua la intrecere cu tine, cu altii si sa vezi ca poti invinge mai ales acolo unde te credeai slab. Exista totusi si domenii de varf care nu sunt inca acoperite de piata (radiocomunicatiile EME sau via satelit) dar care necesita cunostinte si tehnici foarte avansate care practic se afla la granita amatorismului si intereseaza pe foarte putini. In aceste conditii, ce ar mai putea oferi o revista tehnica destinata marii mase de amatori care nu mai are nevoie (decat cine doreste in mod deosebit) sa exeprimenteze, gasind destul de usor pe un raft de magazin obiectul cu care sa-si satisfaca curiozitatea? Cine mai experimenteaza acum scheme de tipul “alimentator stabilizat autoprotejat”, “catel electronic”, “amplificator de banda larga”, “orga electronica”, “neutrodinarea tubului 807” si altele? Nu trebuie sa facem o tragedie ca astfel de lucruri dispar din preocuparile radioamatorilor. Dar efortul propriu, antrenamentul, intamplarile traite au fost si vor fi mereu de actualitate, acestea nu vor fi inlocuite niciodata de tehnica si vor alcatui mereu o punte de legatura intre generatii. Cred ca astfel de lucruri pot oferi subiecte importante pentru materialele din reviste, experienta traita poate servi foarte bine pentru stimularea ambitiei si cultivarea vointei. Si, daca nu este prea banal, doresc sa descriu in cele ce urmeaza unele din exeprientele la care am fost martor. In 1976-1979 o “scula” buna pe UUS si usor accesibila era deja complet tranzistorizata pana la puteri de 15-20 W iar pentru buzunare modeste pana la puteri de 3-5 W. Existau si excelente scheme experimentate si publicate de talentatul ing. George Pintilie, YO3AVE. Cu un receptor dubla conversie si cu un emitator cu mai multe cristale comutabile pe 72 MHz debitand 3W in antena, completat cu un PA de 60 W cu QQE 06/40 nu imi mai doream nimic mai mult pentru UUS. Decat, poate sa imbin radioamatorismul cu turismul alpin. Prilejul s-a ivit cu ocazia YO VHF DX Contest, editia 1979. Evident, nu eram primul care sa urce cu statia pe munte, beneficiam deja de experienta multor colegi de club (pe atunci eram YO7BKM, Radioclubul judetean Arges) si am cercetat amanuntit cum au procedat ei. Zona cea mai convenabila era a muntilor Fagaras, respectiv varfurile Moldoveanu, Negoiu, Iezer, Papusa. Si cea mai bogata experienta o oferea un patimas al drumetiilor montane, veteranul YO7GD, Onisimov Vasile, “nenea Vasea”. Si ce experienta colosala! Intr-un concurs de pe Iezer a constatat la instalarea statiei ca si-a uitat acasa microfonul. Operand telegrafic cu doua sarme sau improvizand un microfon din difuzorul receptorului (la 2462 m altitudine!) a dirijat un fel de caravana cu radioamatori ce aveau si telefon acasa si cu turisti sau drumeti de la sfarsit de saptamana care, practic “din mana in mana” pe traseul Pitesti-Campulung-Leresti-Cabana Voina-Iezer, au facut sa-i ajunga pretiosul microfon inca pe parcursul concursului. Era, daca nu ma insel, un Trofeu Carpati. Sau, cu alta ocazie, vrand sa aibe ce este mai performant in portabil, a convins un coleg care avea un receptor deosebit de selectiv sa faca echipa impreuna. Nu a mai uitat nimic acasa, aveau chiar receptoare si emitatoare de rezerva. Dar in cort este inghesuiala si esti tentat sa stivuiesti ce se poate stivui. Inclusiv receptorul si emitatorul (cutii separate, bine ecranate in carcase din tabla de aluminiu) cu care lucrezi efectiv, este chiar mai comod sa le ai grupate. Si ce poti sa mai faci cand dupa cateva minute simti ca iau foc bateriile (R20) deoarece nu ai fost atent ca receptorul colegului are plusul la masa, iar emitatorul tau exact invers, este cu minusul la masa? Nimic, decat sa mai castigi ceva experienta. Intr-o alta tentativa, de a lucra de pe Moldoveanu, a beneficiat o buna bucata de drum de transport pe o coada de caruta care urca sa traga ceva lemne din munte. Dar din cauza hurducarilor prin hartoape i-a picat portofelul cu acte din buzunarul de la spatele pantalonilor de a trebuit sa-si faca altele noi la intoarcere. Era asa de ghinionist la lucrul in portabil incat indicativul sau nu mai era YO7Golf-Delta ci YO7Ghinion-Dublu sau YO7Ghinion-Delta, spus totusi cu fereala si cu ceva respect, la urma urmei era presedintele radioclubului judetean si om batran. Am invatat deci multe si am putut sa ma pregatesc temeinic. Adica cu un cort de 2 persoane (sa nu fie prea greu la carat), statia tranzistorizata, o antena Long Yagi cu 7 elemente cu catarg de 4 m (teava usoara de tip panzer), baterii R20 din belsug, chiar un fier de lipit (la flacara de spirtiera) fludor si decapant, tranzistori de rezerva. Plus un coechipier, Dan Slavila YO7BAY, plus alti prieteni precum Florin Serban YO7DAB, Vasile Hara, plus familiile noastre. Nu pentru a ne inghesui cu totii in cortul de 2 persoane, ci pentru ca pe Iezer este si un refugiu destul de bun, cam la 100 m mai jos de varf. Cercetand acum LOG-ul din acele vremuri pot reconstitui cronologic evenimentele. Am plecat in data de 3 august 1979 pe ruta Pitesti-Campulung-Leresti-Voina cu mijloace de transport in comun sau de ocazie, ajungand seara la refugiul de pe Iezer dupa 4 ore de urcat pe jos. In dimineata de 4 august am urcat cu totii pe varf (o ora pentru 100 m diferenta de nivel), am instalat cortul, antena, statia, vremea era excelenta, propagarea la fel, ce mai, eram un norocos. Dupa un pranz cu multe toasturi inchinate zeilor furtunii, propagarii dar si lui Bachus am ramas numai cu Dan YO7BAY si la ora 12.00 UTC a inceput concursul. La cativa km de nou, pe Varful Rosu, era o echipa de 4 persoane, Dan Enescu YO7BKT, Marius Toader YO7BBE, ambii din Campulung si doi salvamontisti pentru caz de ceva neplaceri, instalati intr-un cort izoterm, cu veranda si inalt cat omul, usor vizibil cu ochil liber. Se lucra excelent de pe munte, din Fagaras, din Bucegi, din Apuseni, de pe Caraiman, muntele era pretutindeni prietenos, prea prietenos chiar. Nimic nu prevestea ce va urma sa vina. Doar niste nori cenusii, grosi si lungi ca niste marfare care urcau din vale si parcau pe toate vaile de sub noi, inclusiv la refugiu. Dar, cat timp la noi era senin, era bine. Bine pana pe la ora 19.43 UTC cand, ca din senin, a inceput urgia: vijelie de peste 100 Km/h, ploaie, descarcari electrice. Acestea din urma pe toate directiile, verticale, orizontale, deasupra noastra, sub noi, pe langa noi. Parca eram in interstitiul scula-piesa la o prelucrare prin eroziune electrica. Am culcat urgent antena la sol si, scotand cateodata capul afara (de-al dracu’ ce eram), vedeam in varfurile elementilor sfere albastrui de cca 10-20 cm diametru (focul sfantului Elm) care suierau ca un injector de pacura anticipand iadul ce ar fi putut urma. Stateam cu spatele intr-un perete al cortului, cu picioarele sprijinind peretele presat de vant. Atat de puternica era apasarea incat a sfasiat cortul pe sub calcaiele noastre, noroc ca aveam pense Cohler (cu dinti de zavorare) si sarma cu care l-am carpit, dar cortul era de la un club al nu mai stiu carui sindicat. Toata noaptea a tinut furtuna, Dan suferea de rinichi si avea nevoie de apa, am ingropat ceva tinichele ca sa nu le ia vantul si sa adune apa de ploaie dar nu cadea nici o picatura vertical, storceam o patura pusa afara. Daca atingeam vreun bat metalic al cortului sau cablul de antena ni se ridica parul in cap si simteam sarat pe limba, atat de intens era campul electric. E usor de imaginat cate angajamente de genul “...sa-l ia si sa-l faca pe cel ce s-o mai urca pe munte cu statia de radio” mi-am luat atunci. Pe la ora 4 dimineata (tot UTC, citez din LOG) urgia s-a potolit. A aparut un Soare extrem de fierbinte, am intins toalele la uscat si am uitat angajamentele de peste noapte. Am ridicat antena, am facut contactul si CQ Contest. Dar la naiba cu contestul, toti portabilii pe munte erau extrem de plouati. Cortul vecinilor nostri a fost sfasiat si distrus, unul de pe Leaota a vrut sa ude antena la radacina dintr-un bidon de tabla si a suportat o descarcare zdravana corp-catarg si multe la fel din Caraiman pana la Retezat. Noi, cei de pe munte ne aflam la a 30-40-a legatura radio pe cand cei din PH, BU depasisera suta. M-am dus dupa apa scursa prin baltocile ce s-au format ceva mai la vale si ne-am potolit setea. Cand i-a venit randul lui Dan sa aduca apa a constatat ca era amestecata cu ceva reziduuri biologice lasate de ovinele care pasteau ziua prin zona si s-a apucat sa o fiarba pentru pentru ceai, a zis ca ii place mai mult asa. A fost el bun ceaiul cu multa lamaie, dar tot mai buna era o licoare ce se numea Stolicinaia (25 de lei sticla de 0,5 l). Pe la ora 09.20 UTC iau legatura cu amicul Gusti YO7AQF din Pitesti care imi spune ca toti care ne-au insotit nu au mai ramas peste noapte la refugiul de pe Iezer, s-au speriat de vremea care se strica acolo jos si au coborat urgent la Campulung unde au inoptat, sosind dimineata la Pitesti de unde l-au sunat sa ne informeze. Cheile de la apartament erau la mine si ai mei au intrat escaladand ferestrele de la un vecin (la etajul IV) dar eu nu aflasem inca si acest amanunt. Am impachetat urgent totul, in doua ore eram jos la Voina de unde cu mijloace de ocazie am sosit urgent la Pitesti. Am trait astfel o experienta pe care nu am putut sa o aflu de la ceilalti si am vazut ca chiar daca esti bine pus la punct tehnic poti avea probleme mult mai mari de la vreme. Si in incheiere, un amanunt: ca sa fim mai usori la intoarcere am aruncat bateriile (doua seturi a cate 12 bucati R20, numai unul consumat partial, dar am tras concluzia justa ca nu rezistau pana la editia de anul urmator), provizii nu mai aveam iar antena cu cablul le-am ascuns in penultimul jep pe stanga cararii cum urci spre refugiu dinspre Voina. Si o mai fi si astazi acolo daca nu a luat-o cineva intre timp. Gheorghe Oproescu – Tavi, YO4BKM
(dupa YO/HD Antena, nr. 73/iulie 2002
Articol primit prin bunavointa amicului Adrian, YO2BPZ, Sept. 2004
yo2bzv, 12.10.2004