ISTORIA RADIOAMATORISMULUI CAMPULUNGEAN (IV)

 


Anul 1990, anul de rascruce al romanilor,  a adus schimbari majore in intreaga activitate sociala, politica si economica a Romaniei. Bineinteles ca nici activitatea sportiva, individuala sau de masa, nu a fost ferita de aceste schimbari, unele benefice altele dimpotriva.


Poate ca in entuziasmul revolutionar al acelor zile multe schimbari au trecut fara a fi prea vizibile dar cu scurgerea timpului a trebuit sa ne adaptam noilor conditii, sa tinem cont de noile realitati, sa ne adaptam din mers sau sa gasim noi forme de organizare sportiva.

In vidul legislativ dintre 22 decembrie 1989 si 20 mai 1990 cand toate structurile de stat si de partid au fost desfiintate, practic federatiile sportive au ramas in aer intrucat si fostul C.N.E.F.S. care ingloba toata miscarea sportiva romaneasca a fost printre structurile abolite.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, miscarea sportiva la nivel national s-a reorganizat in Ministerul Sportului si Tineretului. Toate lumea a sperat ca vin vremuri mai bune pentru sport dar timpul a demonstrat ca sperantele noastre au fost desarte. De peste 24 de ani, precum o minge de fotbal, sportul este pasat de la un minister la altul sau pe la diverse agentii care apar si dispar la fiecare cadere sau instalare de guvern. In teritoriu situatia este si mai dezastruoasa, numarul celor dispusi sa faca mecenat la nivel local pentru sport find aproape de zero. Incet incet cluburile locale sportive au intrat in declin iar multe dintre ele au disparut. 

Asociatia Sportiva Explorari a avut si ea un destin asemanator, a intrat pe panta declinului incepand cu 1990, declin care a tinut pana in 1992-1993 cand practic asociatia s-a autodesfiintat.. Noii directori de la s.c. GEOMOLD (fostul IPEG), nu mai erau dispusi sa investeasca in miscarea sportiva, nici in cea a intreprinderii si nici in cea orasaneasca. Asa se face ca un oras care se mandrea cu o miscarea sportiva deosebita, care era dotat  cu vila si cantina pentru sportivi, doua terenuri de fotbal, pista de atletism, tribuna modernizata, instalatie electronica de afisaj, instalatie de sonorizare, pista de atletism, teren de tenis, teren de handbal, popicarie, radioclub orasenesc, patinoar, partie de schi, etc.  a ajuns ca in catva ani sa piarda totul, nimeni nefiind interesat sa participe la conservarea acestor bunuri.

              

                            CERTIFICAT-60 de ani de radioamatorism organizat in Romania

 

Cei de la sectia radio am fost un pic mai vigilenti si ne-am adaptat imediat la noile conditii. Radioclubul nefiind un mare consumator de fonduri ca cei de la fotbal, popice sau deltaplan, ne-a fost mult mai usor sa ne adaptam la noua situatie.

Presimtind ca unitatea economica GEOMOLD (fosta IPEG), nu va mai sprijini activitatea sportiva, membrii radioclubului YO8KZA si simpatizanti ai radioamatorismului se intrunesc in sedinta la data de 19 ianuarie 1990 si hotarasc infiintarea unei asociatii obstesti (inca nu aparuse termenul de ONG), care sa reprezinte interesele radioamatorilor din Bucovina. Se voteaza ca asociatia sa poarte numele de “LIGA RADIOAMATORILOR CAMPULUNGENI” si se alege un comitet de conducere format din 7 membri care este insarcinat cu elaborarea statutului, a regulamentului si cu inscrierea asociatiei la tribunal.

In Comitetul de conducere au fost alesi: Mircea Popel-YO8RAA ca presedinte; Vranau Neculai ca vicepresedinte; Prodan Ioan ca secretar; Morosan Valeria ca responsabil financiar si  Apostolescu Florin-YO8RKK, Istrate Vladimir-YO8DGV si Bucsa Valeriu-YO8RER.ca membri cu alte sarcini.

Comitetul de conducere a ales un birou permanent format din 3 persoane: Popel Mircea, Vranau Neculai si Prodan Ioan care au trecut imediat la demararea infiintarii organizatiei.

Se hotaraste ca radioclubul YO8KZA sa fie preluat de aceasta asociatie. Se intocmesc toate actele necesare si in baza Decretului-Lege Nr. 8 din 31 decembrie 1989, a Decretul Nr. 31/1954 si a Legii Nr. 21/1924 in data de 28 februarie 1990 se obtine Hotararea judecatoreasca Nr. 15/28.02.1990 a Judecatoriei Campulung Moldovenesc care atesta aparitia asociatiei “LIGA RADIOAMATORILOR CAMPULUNGENI”, aceasta organizatie fiind de fapt prima organizatie democratica atestata oficial,  a radioamatorilor romani de dupa 1989.

          EXTRAS-hotarare infiintare LIGA RADIOAMATORILOR CAMPULUNGENI (LRC).

 

Asociatia se afla inscrisa la Ministerul Justitiei in Registrul National ONG ca persoana juridica fara scop patrimonial la pozitia 59164 cu numarul 709/A/1990

La inceputul anului 1990 in Campulung existau deja doua statii de club autorizate: YO8KZA care apartinea de Liga Radioamatorilor Campulungeni (LRC) si  YO8KOR care functiona pe langa Clubul Copiilor. Ca statii individuale erau atestate urmatoarele indicative: YO8AJZ, YO8ALQ, YO8BDH, YO8BNO, YO8CJY, YO8CKR, YO8DGU, YO8DGV, YO8RAA, YO8RER,  YO8RGR, YO8RKK precum si un numar de persoane care aveau certificatul de radioamator dar nu solicitasera eliberarea indicativelor de emisie. Campulungul era deja un punct “fierbinte” pe harta radioamatorismului, undele radio ale radioamatorilor campulungeni intersectandu-se zilnic in eter cu ale altor radioamatori romani si straini.

O alta sarcina grea in 1990 pentru radioamatorii radioclubului YO8KZA care apartine de Liga radioamatorilor Campulungeni a fost pregatirea etapei de calificare a Campionatului republican de RGA editia 14-16 iunie 1990 de la Campulung Moldovenesc.

In afara de pregatirea echipei proprii, radioamatorii campulungenii am avut si sarcina organizatorica de a pregati logistica de emisie necesara concursului, pregatirea si amenajarea locurile de concurs (unul de baza si doua rezerva), sa asiguram materiale, harti, pliante, cazare, masa, transport la locul de concurs si retur, mini-simpozion, toate astea pentru un numar de aproximativ 160 de persoane (concurenti, arbitri, conducatori de lot, invitati, antrenori, etc).

Dintre cele trei locuri pregatite pentru concurs (zona  Trei Movile-Sadova, zona Paraul  Deia-Tomnatec si zona Izvorul Alb-Poiana Sihastriei) fost aleasa zona  Izvorul Alb-Poiana Sihastriei pentru etapa de US si zona Paraul  Deia-Tomnatec pentru etapa de UUS.

Deplasarea intre locul de cazare (hotel Zimbru), si locurile de concurs a fost asigurata cu autocarul echipei de fotbal a A.S.Explorari, un microbuz si trei masini de teren ARO inchiriate de la s.c. GEOMOLD. Sedintele de lucru ale arbitrilor si a conducatorilor de lot precum si mini-simpozionul au avut loc la sediul Radioclubului YO8KZA iar festivitatea de premiere in parcarea hotelului Zimbru.

In calitate de gazde am reusit sa asiguram o organizare excelenta dar desfasurarea concursului pe parcursul celor trei zile a fost umbrita totusi de evenimentele din Bucuresti si Valea Jiului, mare parte dintre participanti fiind din aceste locuri erau ingrijorati de soarta familiilor de la care nu aveau vesti (inca nu aparuse telefonul mobil).

VA URMA (Licentiat in drept, Mircea Popel -YO8RAA)