In lume sint mai multe locuri geografice decît oamenii au fost in stare sa le dea nume separate, de exemplu orase numite Roma sunt în statele Georgia, Illinois, Indiana, Massachusetts, New York, Ohio, Pennsylvania, si ma credeti sau nu, este unul si în Italia.  Statele Unite au cinci orase numite London; Anglia are numai unul.  Germania are un singur Hamburg; Statele Unite au cinci.  Este un Salem în India dar in SUA sunt 25.  Daca eu zic “Plec în Transilvania” nu inseamna neaparat ca vreau sa-l caut pe contele Dracula si vampirii cei neastîmparati; poate doar ma indrept catre statul Luisiana in sudul Statelor Unite.
   Trebuie însa sa scurtez aceste trivialitati si sa revin la subiectul acestui articol.  In Europa de Est sînt doua regiuni numite Moldova si ambele au un numar mare de radioamatori.  Una este regiunea întinsa între muntii Carpati si rîul Prut si face parte din România, deci este tara YO.  Alta este Republica Moldova, situata la rasarit de România.  Ea a apartinut de Uniunea Sovietica iar acum face parte din Federatia Statelor Independente, amatorii o cunosc ca tara ER (fost UO).
   Republica Moldova precum si teritoriile aflate nord si sud de ea, au fost teritorii românesti si erau populate mai ales de români.  Dupa cel de-al 2-lea razboi mondial, Uniunea Sovietica probabil uitând unde erau granitele inainte de razboi, le-a mutat spre apus dela Nistru la Prut, ocupînd si împartind provincile românesti Bucovina si Basarabia între Ucraina si Republica Moldova nou creata.
   In timpul zecilor de ani de colonizare un mare numar de rusi si ucrainieni au fost adusi aici si ei nu prea vorbesc româneste.  De fapt, ca sa taie legaturile culturale cu patria mama, s-a decretat oficial ca limba vorbita de populatia locala nu este româna ci “moldoveneasca”.  Natural ca a fost aceeasi limba dar nimeni nu a avut voie sa admita aceasta realitate.  Imi amintesc ca în jurul anului 1958 cînd traiam înca în România si am fost operator-sef la statiunea de club YO2KAC, am avut o legatura interesanta cu un operator de la un radioclub din orasul Balti din Republica Moldova.  Radioamatorul Anatol mi-a raspuns la apel meu general în limba româna iar eu i-am zis:
   “Ma bucur ca vorbiti româneste”.  Raspunsul lui a venit repede si conform instructiunilor:
   “Nu, eu nu vorbesc româneste, eu vorbesc moldoveneste!”.  Nu mi-am dat seama imediat de implicatiile politice si am spus:
   “ Oh, sunt foarte bucuros sa aud acest lucru caci înseamna ca sint destept si vorbesc si o limba straina; deci sunt poliglot!”  Am auzit un râs scurt si un raspuns:
   “Cred atunci ca si eu sunt destept si poliglot” si radioamatorul Anatol a închis repede statia, probabil sa evite neplacerile care ar fi putut sa urmeze.
   Ani mai tarziu, dupa ce m-am mutat în Statele Unite si am reluat activitatea de radioamator am avut multe legaturi cu amatorii din Republica Moldova.  Fiecare din noi am folosit limba noastra materna care era una si aceasi, dar nu am mai intrat în discutii lingvistice.
   Acum doi ani am vizitat si fotografiat radioamatorii YO, si am scris o serie de note de drum pentru diferite reviste si ziare.  Din cele 24 de localitati numai 2 erau din Moldova: Botosani si Bacau.  De asta data însa am vazut amatori în sase orase moldovenesti: Galati, Bârlad, Vaslui, Roman, Piatra Neamt si Iasi.  De la Iasi am facut si o scurta calatorie  la Chisinau, capitala Republicii Moldova, sa întâlnesc atât amatorii care vorbesc “moldoveneste,” cât si pe cei care stiu numai ruseste.
   Pentru toate aceste vizite am comandat de la American Radio Relay League 20 de Handbookuri editia 1995 si am colectat de la prieteni Callbookuri, carti si reviste pentru radioamatori ca The DX Magazine, QST, CQ, 73, World Radio, Radio Fun, precum si un numar mare din ziarul românesc ZUM, publicat la New York.  Am expediat la Bucuresti 120 kg de literatura tehnica si am dus cu mine înca vreo 80 de kg.  La Federatia Româna de Radioamatorism care m-a invitat in tara, am facut pachete pentru fiecare radioclub pe itinerarul meu si le-am distribuit pe toate.

   Sa incep cu primul drum.  Impreuna cu Vasile YO3APG, Secretarul General al Federatiei Române de Radioamatorism, am luat un tren pâna la Galati, oras frumos pe malul sting al Dunarii.  In România calatoriile cu trenul se fac din necesitati si nu de placere.  Cind afara este cald, trenurile se încalzesc; cind este frig atunci se lasa în voia Domnului.  Se pare ca nu vor sa mearga contra naturii.  Toaletele sint cât se poate de murdare.  In schimb trenurile pleaca totdeauna la timp dar de multe ori ajung cu întârziere la destinatie.  Totusi este mai bine ca la avioane.  In cursul vizitei mele în România am luat de doua ori avionul.  Zburind de la New York la Bucuresti am plecat si am ajuns mai devreme decât prevedea orarul asa ca a trebuit sa astept la aeroportul Otopeni pina a venit cineva sa ma ia.  La întoarcere avionul a plecat din Bucuresti cu întârziere si a ajuns foarte târziu la ... Newark, NJ, în loc de New York.  Dupa câteva ore de asteptare am fost transportat cu autobuze la destinatie.  Dar sa vedem si partea pozitiva: ambele mele valize au sosit odata cu mine.  Totusi, daca am de ales, prefer sa iau trenul de care sint sigur ca ajunge unde vreau sa merg.
   In Galati ne-am dus direct la radioclubul judetean unde sefa suprema este o doamna frumoasa, Lacramioara YO4RIT.  Am gasit acolo un grup mare de radioamatori si i-am fotografiat la statia lor de radio YO4KBJ.  Am inceput cu Lacramioara YO4RIT, apoi i-am pozat pe Lucian YO4REC; Ioan YO4RHF;  Gabi YO4BZB; Bogdan YO4RIU; Nicu YO4IT; Dan YO4CVV; si Nicu YO4BVZ.  Am incercat sa fac si niste fotografii de grup.  Am aranjat operatorii linga statie si am notat numele si indicativele lor ca ulterior sa-i pot identifica.  Pina am terminat cu lista am vazut ca amatorii si-au schimbat locurile asa ca am început sa scriu din nou. Nu am ajuns nici pina la jumatatea listei ca iar si-au schimbat pozitiile.  Se parea ca unii aveau anumite preferinte si nu le placea de toti iar eu am început sa nu îmi placa de nici unul.  Pina la urma i-am pozat cum am putut si am pus ca titlu la fotografie: “Lacramioara YO4RIT (cine putea sa o uite?) cu o droaie de operatori.”
   Am vrut sa-i fotografiez pe unii din ei si la statiile personale.  Am întrebat cine are echipament în stare de functionare si a început o discutie lunga si galagioasa despre ordinea vizitelor.  Nevazind sfirsitul dezbaterilor, i-am aranjat dupa marime si am zis ca voi începe cu cei înalti, lasind timp celor mai scunzi sa mai creasca nitel.  L-am vizitat pe Doru YO4BZC, care foloseste aparate moderne de fabrica; si pe Nicu YO4IT, care utilizeaza numai echipament construit de el.  L-am vazut si pe Lucian YO4REC cu o statie moderna de import si un calculator pentru “packet radio” si înregistrarea legaturilor.  Eugen YO4YG are un emitator-receptor American de tip Heathkit HW-101 iar Vali YO4RDN foloseste atât aparatura industriala cât si constructii de amator.  Ionel YO4ASD, are o statie cu multe aparate si instrumente de masura, majoritatea lor fiind constructii proprii.  Baiatul lui Ionel, Razvan YO4RCT, este unul din campionii României la telegrafie de viteza.  In sfirsit am vizitat statia complexa cu diferite aparate, atit industriale cit si de fabricatie proprie apartinând lui Nicu YO4BVZ si  baiatului sau Cristi YO4RHC.

   De la Galati ne-am indreptat spre nord, cam 130 de km pâna la Bârlad.  Când am copilarit in România, în cuvintul Bârlad, ca si in toate cuvintele similare,  prima vocala se scria cu “â” din “a.”  Mai târziu, datorita influentei sovietice, ca sa se dea limbii române o nuanta slava “â” s-a schimbat în ”î”.  In ultimii ani însa, am observat o revenire la vechea ortografie, cel putin în parte si chiar la Bârlad am vazut numele orasului scris în ambele feluri.  Influenta ruseasca în limba si cultura româneasca este pe cale de disparitie.
   In Bârlad l-am vazut pe Lulu YO8AKA, radioamator veteran autorizat din 1966.  Lulu si-a proiectat si construit toate aparatele sale si este renumit, caci a publicat multe articole tehnice in revistele Radio, Tehnium, Radiocomunicatii, etc.
   Vorbind de oameni renumiti, se zice ca într-un orasel din Moldova s-a ridicat un monument pentru a onora soldatul necunoscut.  Un vizitator a fost uimit caci înscriptia zicea: “Aici zace soldatul necunoscut Ion Papuc, fotbalist” si a intrebat de ce soldatul neconoscut are un nume.  I s-a raspuns “Ion Papuc a murit în razboi.  Ca fotbalist a fost faimos, ca soldat însa a fost ... cu totul necunoscut”.
   Am vizitat radio clubul dela Casa Copiilor, fosta Casa Pionierilor.  Aici am vazut-o pe Tatiana YO8CHI, instructoarea clubului si sefa statiei YO8KOD.  Tatiana preda codul Morse si instruia copiii sa lucreze la statia de radio.  Pe linga niste tineri operatori am intilnit-o si pe fata Tatianei; Gabriela, care recent a dat examenul de radioamator si astepta autorizatia de emisie.  A venit si sotul Tatianei, Gabi YO8CAR, conducatorul si organizatorul  concursurilor de vinatoare de vulpi.  Diana YO8RAL, o alta fiica a lui Gabi si Tatiana, era la Iasi unde este studenta la Universitate.

   Din Bârlad am continuat tot spre nord vreo 55 de km si am ajuns în orasul Vaslui.  Un atestat a acestei localitati dateaza din 1375, dar cercetarile arheologice au dovedit ca aceste locuri au fost populate din perioadele neolitice si a fierului.  Orasul are o bogata istorie si în prezent se mândreste cu multi radioamatori activi.
   La radioclubul judetean unde Cristi YO8CT este operator-sef al statiei colective YO8KVS,  au venit o multime de amatori.  Statia clubului este un emitator-receptor  Heathkit de provenienta americana care se vindea ca piese detasate, iar cumparatorul trebuia sa le ansambleze si sa faca reglajele necesare.  Un al doilea aparat este de fabricatie de amator.  Am fotografiat pe seful de club Cristi YO8CT, apoi unul cite unul pe radioamatorii Marian YO8RMB; Dan YO8RBU; Titi YO8ANX; Aurelian YO8RVS; Mihai YO8ROS; si Nelu YO8RLI.
   Ne-am deplasat apoi acasa la citiva amatori sa vedem statiile lor personale.  Mihai YO8ROS are echipament modest, construit de el si toata statia este instalata într-un vestiar.  Dan YO8RBU foloseste atit aparate facute de el, cit si de fabrica si poseda si un osciloscop industrial.  Titi YO8ANX, este tatal lui Aurelian YO8RVS; ei opereaza un emitator- receptor si un alimentator complet construit de ei.  Statia cu cele mai multe aparate am gasit-o la Octavian YO8EQ, atit cu echipament ultra-modern de fabrica, cât si cu multe accesorii proiectate si construite de el.
   In cursul vizitelor facute in diferite orase am întimpinat mici dificultati care mi-au încetinit munca.  Inainte de calatoria mea, amatorii care urmau sa fie vizitati si fotografiati au fost rugati sa pregateasca indicativele lor scrise cu litere mari pe niste cartoane care sa fie plasate pe aparate sau pe peretele de deasupra echipamentului.  Rostul acestei cerinte era sa ma ajute la identificarea statilor si a operatorilor.  Ce putea sa fie mai simplu?  Cam jumatate din amatorii vizitati au facut acest lucru foarte frumos.  Cealalta jumatate nu au avut indicative pregatite sau le-au facut la repezeala si de mintuiala; au mizgalit litere abia citibile pe bucatele mici de hârtie.  A trebuit sa le fac indicative si asta mi-a luat mai mult timp decit fotografiatul.
   O alta problema care mi-a încetinit munca a fost ca multi amatori nu si-au curatat si aranjat statia înaintea sosirii mele.  A trebuit deci sa fac si acest lucru.  Daca o nu faceam, statia lor arata ca ramasitele abandonate ale unui talcioc turcesc.
   Cand am întrebat câte un amator:
   “Aveti un registru în care notati legaturile facute?”.
   “Natural ca am!  Este cerut de regulamentul nostru” a fost raspunsul obisnuit, dar apoi au început sa-l caute.  Au rascolit vreo 20 de sertare, s-au uitat deasupra dulapurilor si dedesubtul paturilor, apoi au extins cercetarile si în camerele vecine.  Barbatii de obicei au aruncat vina pe nevestele lor care cica au pus undeva registrele, iar femeile au blamat copii.  Cei mici nu avea pe cine sa paseze vina asa ca au ramas cu figuri speriate fara sa stie macar ce se cauta.  De fapt un registru s-a gasit în camara de alimente intr-un borcan mare.  Altul s-a depistat pe fundul unei colivii goale; pasarea decedase cu un an înainte.  Intr-un loc gazda a disparut pentru 10 minute, cica sa-si caute registrul care in fond trebuia sa fie la statie, apoi s-a intors cu o sticla cu tuica dar de registru uitase complet.  Asta m-a suparat si am plecat fara sa-l fotografiez pe radioamator, dar întreprinzatorul Gil YO3FU, care m-a acompaniat în aceasta calatorie, a luat sticla cu el.

   De la Vaslui am luat trenul, ne-am dus în directia nord-vest si am ajuns la Roman, situat la intersectia râurilor Moldova si Siret.  Acest loc are tot o istorie veche si bogata; prima atestare dateaza din 1392.  Orasul Roman este mic, dar are câteva biserici frumoase, unele din secolele XVI si XVII precum si niste case boieresti din secolul XIX.
   In Roman l-am vizitat  pe Costel YO8YW care are un receptor de fabricatie germana, din timpul razboiului, precum si un emitator cu aparate auxiliare constructii de amator.  Costel este capul unei familii de radioamatori; fica este Manuela YO8SYW iar ginerele este Iulian YO8RFX.  Urmatorul a fost Gelu YO8GN.  Gelu are toata statia facuta de el, este activ în telegrafie si foloseste un teleimprimator.
   Ultimul vazut a fost Cornel YO8BOI, un doctor lucrând in administratie medicala.  Cornel foloseste aparate moderne de fabrica si câteva accesorii construite de el.  Am luat masa în casa lui Cornel; au fost servite atit de multe aperitive, încât am crezut ca este prinzul propriu zis si am mincat pina nu am putut sa ma misc.  Mai ales ca aveau mâncarea mea preferata: icre.  Apoi s-a adus prinzul adevarat, dar nu mai era loc în mine.  Daca este saracie în tara, eu nu am putut sa vad în ziua aceea.
   Cornel YO8BOI, si nevasta sa, tot o doctorita, ne-au dus cu masina, vreo 45 de km vest la Piatra Neamt.  Am facut un mic înconjur sa vedem un teren pe care Cornel dorea sa-l cumpere si sa vedem un alt radioamator, care însa nu a fost acasa.
   Apropo de doctori, doi prieteni se întâlnesc si unul pare tare amarit.  Intrebat de cauza, amaritul spune:
   “Doctorul si mi-a spus ca pina la sfârsitul vietii trebuie sa iau zilnic cite o pilula”.
   “Asta nu este motiv sa fii trist” îl imbarbateaza prietenul “Sint multi care iau zilnic pilule”.
   “Da, dar doctorul mi-a dat numai 5 pilule” raspunde amaritul.
   Alta anecdota medicala: intr-un spital o bolnava se plingea doctorului:
   “Mi-a frica de spitale; o vecina a fost tratata de pneumonie si în câteva zile a murit de malarie”.
    “Linistiti-va” spune doctorul “Acest spital este excelent, aici daca cineva este tratat de pneumonie, moare de pneumonie!”
   Ultima medicala: doctorul examineaza o pacienta si îi spune:
   “Doamna, sunteti prea grasa”.
   Pacienta jignita zice:  “As dori o a doua opinie”.
   “Bine” zice doctorul “sinteti si urita!”
   Ca si în timpul calatoriilor mele de acum doi ani, în mai toate locurile a trebuit sa duc discutii interminabile cu gazdele pe care le-am vizitat care mereu mi-au oferit tot feluri de bauturi.  Eu le-am explicat ca desi sint american si în filmele americane toata lumea bea, eu nu beau decât apa.  Este un obicei local ca în timpul vizitelor sociale, gazda si oaspetii sa ciocneasca una sau o multime de pahare, toastind în sanatatea tuturora, a prietenilor si a neamurilor, pentru prezent si pentru viitor, si cind au terminat cu membrii de familie încep sa bea pentru ... sfintii din calendar!  Eu eram într-o calatorie de lucru încercind sa vad cit mai multi radioamatori în cit mai multe localitati si nu aveam nici timp, nici înclinatie sa beau in sanatatea gazdei si a rudelor lui, si nici pentru sfintii dintr-un calendar bizantin.  In unele zile, în decurs de 4-5 ore a trebuit sa vizitez si sa fotografiez 6-8 amatori.  Daca as fi acceptat macar un pahar din bautura favorita a fiecarei gazde, la sfirsitul zilei ar fi putut sa ma treaca si pe mine în acele calendare.
   Cornel YO8BOI, ca o exceptie, a înteles situatia mea si a insistat doar sa maninc, ceace am si facut cu spor.

   Piatra Neamt este un oras mic, dar cu multi radioamatori activi si entuziasti.  Aici am inceput vizitele cu Micky YO8AEU, care utilizeaza un emitator-receptor modern de fabrica, niste echipamente auxiliare de fabricatie proprie, precum si un calculator.  Fata lui Micky, Crengutza YO8TYL, traieste in Germania si este maritata cu Fred DL5GCF.  Urmatoarea vizita a fost la Costi YO8BSE care are un bogat sortiment de aparate, atit industriale cit si construite de el si foloseste si un calculator care usureaza mult munca la o statie de radioamator.  Cristina YO8RIZ, în vârsta de 20 de ani este fata lui Costi.  Am vazut si aparatele lui Cristi YO8RVA, unele de fabricatie straina, altele facute de el.
   Gicu YO8RDR este profesor de radiocomunicatii la Clubul Copiilor unde functioneaza statiunea colectiva YO8KGZ.  Aparatele statiei personale sint construite de el.  Emitatorul-receptor a lui Vasile YO8RCA are aspect industrial dar a fost proiectat si facut de el.
   Narcis YO8RBY, fiul lui Costel YO8ACQ, are o statie micuta dar moderna.  Nicu YO8BGE, si-a construit singur statia, este foarte activ; am avut cu el o legatura în telefonie si mi-a trimis prompt un QSL de confirmare.
   Mihai YO8CLY, si-a construit singur toate aparatele, lucreaza mult în emisie si are cutii cu sute de cartoteci de confirmare.  Florin YO8ALO este tot un constructor bun dar are si niste instrumente de masura industriale.
   Am avut ocazia sa vizitez si statiunea YO8KGP de la radioclubul judetean unde Mihai YO8CLY este operator-sef.  Clubul are un emitator-receptor industrial si radioamatorii locali, mai ales cei care nu au statii personale, îl folosesc din plin.  La statie l-am gasit pe Iulian YO8BAE; Mihai YO8DOF; Adrian YO8AXN si pe Radu YO8AXE pe care l-am intâlnit înainte în fata Muzeului de Stiinte Naturale, facind legaturi cu un mic walkie-talkie.
   Vasile YO3APG, Secretarul General al Federatiei Române de Radioamatorism,  este din Piatra Neamt.  Cultul personalitatii fiind înca la moda în tara cred ca e bine sa mentionez acest lucru.
   Trebuie sa notez ca nu este usor sa faci ca amatorii YO sa zimbeasca la fotografiat,  chiar daca sint bine dispusi, zâmbesc si rid fericiti.  In momentul când cineva vrea sa-i fotografieze, îsi schimba brusc fizionomia si afiseaza o privire solemna.  Ei sint convinsi ca arata neserios daca zimbesc în poze.  Pe cealalta parte, americanii chiar daca sunt necajiti, în clipa cind sint fotografiati, îsi arboreaza un rinjet de la o ureche la alta.  Sint doua conceptii foarte diferite.  Cind fotografiez radioamatorii din România fac prima poza asa cum o doresc ei, de obicei cu privirea care parca zice “pilonul cu antena mi-a cazut pe casa si acum este ín toata sufrageria”.  Apoi le cer sa zâmbeasca.  Mai totdeauna primesc un zimbet rapid si scurt care se termina înainte de a fi avut ocazia sa fac poza.  Atunci încerc sa le dau câte o veste buna ca “Ati câstigat o calatorie pe jos în jurul lumii”.  Daca nici asta nu îi face fericiti atunci încerc cu “Cum v-ar placea un emitator-receptor din Japonia?”  La unii merge, la altii nu.  Unii asteapta pina fac fotografia si apoi izbucnesc în ris.  Am experimentat cu diferite metode sa-i fac sa zâmbeasca si uneori reuseam spunind: “Am auzit ca soacra d-tale pleaca în Australia”.  Asta de obicei producea fete fericite si zâmbitoare.  Poate ca nu credeau în vestea cea buna dar inchipuind macar pentru o clipa ca ruda lor draga se muta departe si va sta cu cangurii aduce expresii bune de fotografiat.
   Am auzit de doi prieteni care nu s-au vazut de mult.  Unul zicea ca nu a avut noroc în casatorie.
   “Prima mea sotie a murit de ciuperci otravite.  A doua sotie a decedat tot otravita de ciuperci, iar a treia a murit cu capul spart”.
   “Cum asa?” a întrebat prietenul.
   “Nu a vrut sa manânce ciupercile!” a raspuns cel cu ghinion în casnicii.
    Vorbind de ciuperci, un condamnat este intrebat ce doreste pentru ultima mâncare.
   “Doresc o supa de ciuperci, o salata de ciuperci si un pateu cu ciuperci”.
   “De ce atita ciuperci?” se mira seful inchisorii.
   “Totdeauna am dorit ciuperci dar mi-a fost frica” raspunde condamnatul.

   Citeva zile mai târziu, dupa ce am fost si în niste localitati în sudul tarii, am pornit cu Vasile YO3APG, din nou spre nord sa vizitam amatorii din Iasi,  cel mai mare oras din Moldova.  La radioclubul judetean o droaie de radioamatori ne asteptau cu masa pusa si parca ar fi ghicit ce îmi place mai mult; cu icre.  Ca si în alte locuri a trebuit sa explic ca eu nu beau bauturi alcoolice.  Când au insistat le-am spus ca sufar de o boala curioasa; daca beau cât de putin alcool se produce spontan în mine o aversiune necontrolabila fata de emitatoare japoneze.  M-au privit cu banuiala apoi s-au uitat ingrijorati la aparatul lor si în seara aceea nu am mai auzit deloc cuvântul “bea”.  Ca sa fie si mai siguri, au mutat toate sticlele într-un alt colt al camerei.
   Am început sa fotografiez amatorii la statia lor de club YO8KAE compusa dintr-un emitator-receptor “Made in Japan” si un amplificator mare de provenienta militara.  Prima data l-am luat pe seful de club Costi YO8BAM.  Am pozat-o si pe frumoasa lui sotie Doina YO8RAM, apoi pe ambii împreuna.  Au urmat atunci, unul câte unul, Leon YO8RSL; Cristi YO8RHQ; George YO8AHH; Jean YO8CF; Adrian YO8SAL; si Nely YO8DAP, care prin anii 1974-77 pe când lucra in Algeria a operat ca 7X0NY.
   Vasile YO3APG aparent nu suferea de reactia mea curioasa la alcool, asa ca l-am lasat la club sa pazeasca sticlele si dupa discutii aprinse despre itinerariu si ordinea vizitelor am plecat cu Costi YO8BAM sa vedem radioamatorii la statiile lor personale.  L-am fotografiat pe Adam YO8BIG pe care l-am intilnit cu doi ani înainte la Navodari, linga Constanta, unde era participant la un concurs de radioacomunicatii cu putere mica.  Adam YO8BIG, foloseste un aparat constructie de amator si un calculator pentru teleimprimare.  Am vizitat-o si pe frumoasa doamna Carmen YO8BXY, care este activa cu un emitator-receptor ultra modern.  In cursul diferitelor calatorii, Carmen a operat statiile BY1PK, 5B4OA si F6OA.
   Apropo de doamne frumoase, am facut niste diapozitive aratind radioamatorii din YO si le proiectez din când în când pe la radiocluburile din New York.  La toate aceste prezentari mereu sint întrebat:
   “Toate femeile din România sunt atit de frumoase?”
   “Poate nu toate, dar eu le-am vizitat numai pe acelea!” este raspunsul meu obisnuit.
   Am vazut si pe Lucian YO8OK, foarte activ atit în telefonie cit si cu teleimprimator, folosind numai aparate de constructie proprie.  Am avut doua legaturi prin radio cu Lucian, i-am trimis QSLurile mele dar nu le-am primit pe ale lui: deci YO8OK nu este prea OK!
   Chris YO8RES, este specialist în electronica, a proiectat si construit o statie foarte buna.  Chris foloseste o antena de sirma de tip “delta loop”.  Liviu YO8OU are numai aparate industriale si un indicativ mare pe perete.
   Mihai YO8SDM are o statie frumoasa cu un emitator-receptor de fabrica si un calculator pentru “packet radio”.  Dacian YO8RIM utilizeaza aparatura industriala si un calculator pentru teleimprimare.
   Este interesant ca tot mai multi amatori YO folosesc calculatoare pentru diverse operatiuni dar se pare ca foarte putini le utilizeaza pentru înregistrarea datelor legaturilor facute.  Calculatorul conectat la un emitator-receptor poate îndeplini aceste functii mult mai usor,  precis si rapid decat operatorul.  Toate informatiile în legatura cu un contact prin radio, facute chiar cu ani înainte, ca data, ora, frecventa, numele si localitatea corespondentului, toate controalele tehnice, etc. se pot gasi într-o clipa doar prin apasarea unor chei pe claviatura.  In registrele scrise de mina aceste date sunt extrem de greu de gasit, mai ales daca operatorul a facut zeci de mii de legaturi.  Regulamentul prevede însa completarea unui registru scris si nealterabil care sa poata fi controlat de cei în drept; deci metoda registrului scris este o piedica în calea progresului tehnic.
   Am auzit de doi amatori care se laudau cu activitatile lor.  Unul din ei a zis:
   “Eu am atit de multe QSLuri ca am putut acoperi cu ele peretii camerei unde am statia.”
   “Si eu am multe dar sotia mea nu ma lasa sa pun nimic pe pereti: eu le tin foarte ordonat într-o cutie de ghete” a zis al doilea amator.  “Apoi, chiar pot sa pun si pantofii înapoi în cutie!” a continuat el cu mândrie.
   Radioamatorii în general sunt oameni cinstiti.  Ca sa ilustrez acest lucru relatez o alta istorioara.  Un amator vroia sa vinda un emitator si un bun prieten al lui a vrut sa-l cumpere.  Ei s-au tocmit un timp îndelungat dar cumparatorul a oferit numai jumatatea din valoarea echipamentului si a zis vinzatorului:
   “Tu esti prietenul meu si îmi esti foarte simpatic; de acea doresc sa cumpar aparatul de la tine foarte ieftin.”
   “Daca esti prieten cu mine si îti sint simpatic de ce îmi oferi numai jumatate din valoare?” a întrebat vânzatorul.
   “Pentru ca nu vreau sa te simti foarte rau când nu îti voi achita datoria!” a raspuns prea cinstitul prieten.
   Dar sa revin la Iasi.  Noaptea am dormit în casa lui Costi YO8BAM si Doina YO8RAM.  A doua zi dimineata devreme, Doina mi-a facut niste sandwichuri pentru drum, iar Costi m-a dus la statia de autobuz în drumul meu spre Republica Moldova.

   As vrea sa explic ce am facut înca înainte de a pleca în România.  Un prieten de-al meu, radioamator rus care traieste acum la New York, a fost de câteva ori in Republica Moldova si cunoaste acolo multi operatori.  Stia ca plec acolo si mi-a dat o lista scurta cu nume, indicative, adrese, numere de telefon, si a facut urmatoarele observatii dar eu am schimbat numele sa protejez ... vinovatii:
   “Asta este Vladimir; el nu bea mai mult ca înainte dar nici mai putin.”
   “Asta este Ilici; el nu a baut prea mult, acum însa bea strasnic.”
   “Asta este Iosif; în trecut a baut mult, acuma bea si mai mult.”
   “Asta este Visarion; el a fost un betiv notoriu dar nu mai bea deloc caci este mort.  Nu îl cauta.”
   Aceste aprecieri au fost facute de un rus care are notiuni mult diferite de ale noastre în ce priveste bautura.  El dupa ce a terminat o sticla de votca, a considerat ca doar a gustat-o, deci mi-am închipuit la ce puteam sa ma astept.  Am avut pe lista unul singur care nu mai bea dar rusul m-a sfatuit sa nu-l caut caci e mort.
   Am scris câteva scrisori unor amatori din Chisinau cu care am avut legaturi prin radio, explicând proiectul meu si rugandu-i sa organizeze vizitele.  Am primit raspunsuri si totul mergea bine.  De la Bucuresti am si chemat la telefon trei amatori sa fiu mai sigur si sa le dau timpul si locul sosirii mele.  Am pregatit si pentru radioclubul lor un pachet cu carti si reviste.
   Sa ma întorc acum la calatorie.  Autobuzul de Chisinau a ajuns la autogara cu citeva minute întirziere, a fost foarte murdar iar geamurile pareau ca au fost spalate numai de ploaie.  Praful depus pe ele indica ca au avut un sezon secetos lung.
   S-au vindut de doua ori mai multe bilete decât erau locuri pe autobuz.  Bisnitarii carau bagaje multe si mari si toti vroiau sa se urce cu ele.  Erau multe tipete, înbrinceala si lupta corp la corp. Vocea cea mai puternica a fost a soferului care a cerut ca pasagerii sa depuna geamantanele mari în compartimentele de bagaje.  Multi însa se faceau ca nu aud si au încercat sa le aduca în autobuz.  Am observat ca bisnitarii mai experimentati au dat soferului ceva bani odata cu biletele de calatorie si li s-a permis sa aduca marfa cu ei.  Eu aveam o sacosa mica si cu antrenamentul facut pe metroul din New York am fost printre primii care am urcat.  Locul meu era deja ocupat de bagajele unui afacerist, asa ca am luat locul unui alt afacerist si i-am promis solemn ca îl cedez îndata ce ajung la destinatie.  Pina la urma autobuzul s-a umplut pina la refuz, cu mai multi calatori în picioare decit pe scaune, si a pornit cu vreo jumatate de ora întirziere.
   Distanta între Iasi si Chisinau este de cca 110 km.  Drumul nu ar trebui sa tina mult dar verificarea actelor si mai ales controlul vamal a tinut cam o ora si jumatate pe fiecare parte a granitei.  Cetatenii români nu au nevoie nici de pasaport si deci nici de vize sa intre în Republica Moldova dar trebuie sa aibe buletine de identitate.  Eu calatoresc cu pasaport american si a trebuit sa obtin o viza turistica care costa $30.00.  Am obtinut viza la consulatul Moldovei din Bucuresti dar se poate obtine si la consulatul din Washington, DC, sau chiar la granita.
   Autobuzul a trecut hotarul la Sculeni.  Cind am ajuns la granita soferul a facut o colecta si fiecare calator a trebuit sa plateasca o suma mica “pentru ecologie”.  Nu stiu si nici nu îmi pasa unde s-au dus banii dar sint convins ca nu au înbunatatit mediul înconjurator.  Banuiesc ca era pentru bautura cuiva; dupa câteva pahare, mediul înconjurator pare câteodata înbunatatit.
   Doua zile înaintea calatoriei mele, punctul de trecere Sculeni a fost închis pentru câteva ore de autoritatile moldovene, dar nu cunosc cauza.  S-ar putea ca era un fel de protest contra unor reguli ale guvernului.  In Chisinau, în ziua sosirii mele, erau demonstratii mari organizate de studenti, profesorii lor si muncitori.
   Am ajuns la Chisinau la amiaza si un grup de amatori locali m-au asteptat la autogara.  M-au recunoscut dupa nume si indicativul pe care le aveam pe sapca.  Toti au vrut sa ma duca la un restaurant cica sa organizam vizitele.  Sa economisim timp nu am vrut sa merg la nici un restaurant si am insistat sa începem munca imediat.  Au acceptat cu dezamagire si m-au dus la radioclubul central unde este statia ER1KAA, fosta UO5KAA.  Acolo de-a lungul unui întreg perete larg am vazut o multime de aparate de radio, toate primite de la armata.  Echipamentele de comunicatii iesite din uz sint donate radiocluburilor; unele ajung si în miini particulare.  Multe aparate functioneaza, altele trebuiesc reparate sau nu merg deloc dar toate arata impresionant.  La club l-am întâlnit pe Nicu ER1RO operatorul- sef.  Nicu este salariatul radioclubului central, el raspunde de echipament, organizeaza cursuri de radio si codul Morse, participarea la diferite concursuri, vinatoare de vulpi (goniometrie), etc.  Am predat acolo pachetul cu un Handbook 1995, o pereche de Callbookuri si o droaie de reviste pentru radioamatori.  Amatorii le-au examinat cu mare interes.  Le-am dat si o serie de buletine publicate de Russian Speaking Radio Club International din New York, cadou din partea radioamatorului rus, cel care mi-a dat lista cu prietenii lui din Chisinau.
   Am fost primit oficial de Yuri ER1AP, presedintele Asociatiei Radioamatorilor din Republica Moldova.  Intr-un cadru festiv, Yuri mi-a înminat un fel de diploma scrisa în ruseste a carei titlu era: “Diplom Sovetskaia Moldavia” deci era ramasa de pe timpul când Republica Moldova facea parte din Uniunea Sovietica.  S-a întimplat ca aceasta bucata de hirtie a devenit foarte folositoare când am plecat caci autoritatile moldovenesti erau foarte suspicioase ce am facut în tara lor.  In ziua respectiva la Chisinau au fost mari demonstratii anti-guvernamentale, care de fapt nu m-au înteresat deloc.  Eu am fost însa singurul calator care avea numai o sacosa mica cu un aparat de fotografiat si niste filme.  Toti ceilalti pasageri aveau bagaje enorme, evident erau în parte bisnitari si în parte contrabandisti, iar vamesii erau obisnuiti cu ei.  Aveam pe sacosa o eticheta cu numele meu identificându-ma ca reporter pentru “The DX Magazine” ceea ce a întarit banuiala lor.  Nestiind ce fel de publicatie este “The DX Magazine”, ei erau convinsi ca am venit sa fac reportaje despre situatia politica de care nu erau prea mindri.  Au examinat constiincios  fiecare obiect din sacosa mea si ma întrebau mereu ce stiu despre demonstratiile din oras.  Sapca mea cu nume si indicativ al carui rost nu l-au înteles, a creat confuzii în plus.  Le-am spus ca nu am vazut si nu m-au interesat demonstratiile de la ei si ca am venit doar sa vad prietenii mei radioamatori.  In fine, au gasit acel “Diplom” de care am pomenit mai sus.  L-au citit cu atentie si deodata si-au schimbat cu totul atitudinea; aproape ca au luat pozitia sa ma salute.  Bucatica acea de hârtie iesita din uz m-a scutit de posibile complicatii.
   Am sarit prea departe cu povestea.  La Chisinau am inceput sa vizitez si sa fotografiez radioamatorii locali.  Primul a fost Yuri ER1AP care a avut legaturi cu 321 de tari si insule si are QSLurile de confirmare ca dovada.  Yuri ca si mai toti ceilalti pe care i-am vazut mai târziu are numai echipament construit de el.  In Republica Modova nu prea sint pravalii cu materiale pentru radioamatori.  Cum reusesc totusi sa obtina piese pentru constructiile lor?  Mai ales prin demontarea aparatelor vechi donate de armata care nu mai functioneaza.  Considerând ca duc si o lipsa de literatura tehnica moderna, constructiile lor constitue chiar performante serioase.  La Yuri ER1AP, a început problema cea veche; toti au vrut sa ia masa si sa ciocneasca niste paharele dar eu eram nerabdator sa continui cu munca.  Gazda s-a ofensat ca nu am vrut sa beau cu ei.  Mi-au explicat ca ei nu numai beau ci se si cinstesc, se trateaza reciproc exprimând stima si respectul lor.  Este o chestiune de semantica, indiferent ce nume au dat consumului de bauturi alcoolice, mie mi s-a parut ca tot chercheleala este.  Republica Moldova produce unele din cele mai bune vinuri din Uniunea Sovietica iar moldovenii  sint foarte iscusiti în aceasta meserie.  Daca au o supraproductie de struguri si ei se straduiesc sa aiba una in fiecare an, atunci n-au incotro decit sa faca vin, iar vinul trebuie consumat, doar nu o sa lase sa devina otet.  Daca vinul este din abundenta, calea spre perpetua cinstire este foarte scurta.
   Eu nu am scris toate astea pentru ca cititorii acestei publicatii care sint iubitori de vinuri sa-si faca bagajele la repezeala si sa plece la Chisinau.  Am vrut doar sa avertizez pe cei câtiva care prefera apa chioara, la ce se pot astepta.
   Am auzit de un chefliu care a fost condamnat de tribunal sa raporteze la politie ori de câte ori se îmbata.  Intr-o zi s-a dus la politie beat mort si a spus ofiterului de serviciu:
   “Am venit sa raportez ca eri am fost beat.”
   “Dar esti beat si acum!” a zis politistul suparat.
   “Da, dar asta voi raporta miine!” a raspuns betivanul constiincios.
   Dar sa ma întorc la subiect. Am continuat cu vizitele si urmatorul a fost Mike ER1AM.  In casa în care locuieste, dupa ce am urcat o droaie de trepte, am strabatut niste coridoare joase si întunecate, m-am catarat pe o scara de fier si dupa ce am iesit printr-un fel de fereastra, am ajuns pe acoperisul cladirii.  Acolo am putut admira o antena mare cu trei elemente de tip Quad, montata pe un pilon înalt.  L-am rugat pe Mike ER1AM, sa se urce pe pilon ca pe fotografie sa se vada dimensiunea antenei în raport cu corpul omenesc.  O multime de linii aeriene cu curent electric erau în apropiere si ele putea fi periculoase la ridicarea pilonului sau la montarea antenei, dar evident ca totul a decurs fara probleme.  Mike ER1AM si-a construit singur aparatul de emisie-receptie; este mai mare decit cele pe care le-am vazut la altii, caci contine tuburi electronice în loc de tranzistori, dar functioneaza excelent.
   Valery ER1DA, deasemenea foloseste aparate facute de el.  El este vicepresedintele Asociatiei Radioamatorilor din Republica Moldova.  In cursul anilor am avut cateva legaturi cu Valery si ambii am folosit limba noastra materna.  Nu voi dezbate acum care este numele acestei limbi, o stim cu totii, toata lumea este de acord, în afara unor politicieni rusofili cu mentalitati învechite.  Am primit QSLurile de confirmare de la Valery, de fapt ma asteptam la asta caci el este responsabilul cu primirea si expedierea lor pentru toti radioamatorii moldoveni.  Valery ER1DA, a afirmat ca QSL-urile trimise prin oricare alta cale decit prin biroul lor vor intârzia mult sau nu vor ajunge deloc.  Cea mai sigura si rapida metoda pentru schimb de cartoteci de confirmare este prin ER-QSL Bureau, P.O.Box 6637, Chisinau 277050, Republica Moldova.
   Ultima vizita a fost la tinerii sot si sotie Ion ER1DM si Lara ER1AAY.  Ei opereaza un emitator-receptor facut de fabrica si poseda o serie de instrumente de masura industriale moderne.  Ion ER1DM a fost acela care a avut o masina si ne-a dus pe la radioamatori.  Nu prea multi moldoveni au masini particulare.
   As fi dorit sa merg si în alte orase ale Republicii Moldova, ca Balti sau Vulcanesti dar Valery ER1DA, a chemat la telefon niste amatori de acolo si nu a primit nici un raspuns.  Luarea unei decizii nu este calitatea cea mai  tare a cetatenilor din fostele republici sovietice.  Pentru 2-3 generatii ei s-au obisnuit sa asculte si sa execute deciziile facute pentru ei de catre oficialitatile guvernului si ale partidului.  Va trece înca un anumit timp pina oameni de rind  vor îndrazni sa exprime pareri personale si chiar sa le duca la îndeplinire.  Demonstratiile recente arata ca tineretul a început sa mearga pe acest drum.  Eu însa nu am avut timp sa astept ca amatorii din Balti sa decida daca vor sau nu sa merg acolo.  M-am înteresat când pleaca primul tren la Bucuresti si l-am luat.  Am fost deja în circa 90 de tari DX (bagajele mele cred ca au facut deja DXCC) dar asta a fost cea mai scurta vizita; cam cinci ore în Chisinau si cam zece ore în Republica Moldova.
   Inainte de a termina acest capitol vreau sa spun un lucru curios ce am auzit acolo de la diferite persoane.  Ei lucreaza la întreprinderi de stat si înca în acest an (asta a fost in aprilie 1995) nu au primit salarii.  Studentii de la universitati nu au primit bursele.  Eu stiu ca tara are probleme economice si financiare deosebit de grele dar mi-e greu sa înteleg cum statul lasa oamenii sa lucreze fara sa-i plateasca.  Nu ma suprinde ca au acolo atitea demonstratii anti-guvernamentale.  Am intrebat pe unul cum se traieste fara salariu.  Mi-a spus ca multi iau lucruri de la fabrica si le vind.
   “Adica spui ca ei fura dela locul lor de munca?” am intrebat uimit.
   “Nu, ei nu fura,” a fost raspunsul “Unul fura numai daca ia bunul altuia.  Multi ani de zile conducatorii nostrii ne-au spus ca intr-o societate socialista fabricile si fermele ne apartin.  Noi luam numai din ce este al nostru”.
  Asta este un fel de a intelege socialismul.  Aceasta imi aminteste de cazul unui rus care a lucrat într-o fabrica a carei denumire oficiala, afisata cu litere mari pe mai toti peretii, era “Uzina pentru productia pieselor de bicicleta”.  Omul a dorit sa aiba si el o bicicleta dar nu avea bani sa cumpere una.  S-a apucat sa ia zilnic dela fabrica citeva piese (doar era fabrica lui) si sa le duca acasa.  Ulterior s-a plins ca de cite ori a ansamblat piesele de bicicleta a iesit o ... mitraliera!
   Pentru calatoria la Bucuresti am luat un bilet la vagonul de dormit caci era un drum lung.  Pretul biletelor de tren este foarte ieftin daca cineva schimba dolari în bani locali.  Pentru cei care traiesc acolo si platesc din veniturile lor, biletele sint destul de scumpe.  Mai ales daca n-au primit salariile.  Pe trenurile de sistem sovietic sint compartimente de dormit cu doua si cu patru paturi.  Eu am luat un bilet la patru paturi deoarece am vrut sa am tovarasie si pentru ca era mai ieftin.  Am calatorit cu un tinar moldovean, student la o universitate din Bucuresti si doi bisnitari, un barbat si o femeie, încarcati cu o multime de geamantane.  Barbatii si femeile sint plasati în acelasi compartiment chiar daca nici nu se cunosc.  Cei de la calea ferata presupun ca dupa o noapte în acelasi compartiment de dormit, cu putin noroc, se vor cunoaste destul de bine.  Bisnitarii au ascuns o parte din marfa lor în toate colturile compartimentului dar atât vamesii moldoveni cit si cei români au gasit aproape totul.  Dupa citeva minute de tirguiala bisnitarii au platit ceva taxe vamale, care s-au adaugat la cheltuielile de afaceri.  Presupun ca la întoarcere avind marfa noua au mai platit înca de doua ori.
   Trenul a intrat în România la Ungheni.  Deoarece distanta între sinele de cale ferata este mai mare în fosta Uniune Sovietica decât în restul Europei, fiecare vagon care trece granita trebuie ridicat si tot ansamblul cu roti si axe trebuie schimbat.  Acest proces dureaza cel putin o ora si jumatate.  Am ajuns la Bucuresti cu întirziere dar asta nu era un inconvenient pentru mine caci si asa era prea devreme.

   Nu voi putea compara viata în general în cele doua Moldove; este o problema foarte complexa iar eu nu sint pregatit pentru asta.  Voi compara însa pe scurt activitatea de radioamator în aceste doua locuri.  Atit amatorii din Moldova româneasca cit si fratii din Republica Moldova sint electronisti excelenti.  Românii au însa mai multe posibilitati pentru educatie tehnica si specializare, au mai multa literatura tehnica, atit publicata local cit si din strainatate, si au mai multe piese electronice la dispozitie.  Toate astea le creaza un avantaj mare.
   Diferenta cea mai importanta este la echipamentele folosite.  Multi români îsi construiesc singuri aparatele lor dar unii având legaturi bune cu cei din Vest au obtinut emitatoare-receptoare moderne fabricate in Japonia, Statele Unite si Germania.  Moldovenii pe de alta parte folosesc aproape exclusiv echipamente de constructii proprii si utilaj învechit primit de la armata.
   Radioamatorii de pe ambele maluri ale râului Prut au greutati financiare mari ceea ce limiteaza multe activitati, cea mai evidenta fiind expedierea QSLurilor în strainatate.  Dar si în aceasta ramura românii o duc mai bine.  In ceea ce priveste interesul pentru aceasta pasiune tehnico-sportiva, munca depusa si entuziasmul radioamatorilor români si moldoveni sint cam la fel, cum este si normal între membrii aceleasi familii.

<--- Inapoi